Sa invatam sa folosim pedalele

Acest articol a fost scris de Elias H.Porter si publicat in Training Officer, Anglia, in Decembrie 1983.

In timp ce majoritatea teoriilor despre comportamente individuale sunt bazate pe tipologii de comportamente, “Teoria constientizarii relatiilor” este bazata pe tipologii de motivatii. O analogie bruta este diferenta dintre prima si a doua generatie de biciclete. Bicicleta din prima generatie avea doua roti, un cadru, un scaun si ghidoane pentru a o directiona; puterea de propulsare era obtinuta prin impingerea cu piciorul la fel ca pentru o trotineta “Kiddie Kar”. Bicicletei din a doua generatie i s-au adaugat pedale, pinioane si lant; puterea de propulsare era obtinuta printr-o miscare circulara a picioarelor, aproape ca in mers. Potentialul de eficacitate ca mijloc de transport este, evident, mai mare la cea de-a doua generatie de biciclete insa doar daca ciclistul invata sa foloseasca pedalele. Daca ciclistul alege sa nu foloseasca pedalele ci sa impinga cu piciorul in vechiul stil “Kiddie Kar”, atunci isi pierde potentialul pentru o eficacitate mai mare.

Daca cineva alege sa foloseasca o teorie despre relatii interpersonale care se bazeaza pe o tipologie motivationala ca si cand ar fi bazata pe o tipologie comportamentala, atunci alege sa piarda mare parte din eficacitatea oferita de o tipologie motivationala. Pe de alta parte, daca cineva alege sa beneficieze de aceasta eficacitate, atunci va trebui sa invete sa lase deoparte vechile obiceiuri de a “impinge trotineta Kiddie Kar” si sa invete sa foloseasca pedalele.

In acest moment, intrebarea evidenta este “Care sunt obiceiurile “impinge trotineta Kiddie Kar” la care te referi?”

Obiceiurile mai primitive la care ma refer sunt cele care apar atunci cand o persoana spune “Oh, el e ALBASTRU, va vrea sa ajute”, sau “El e ROSU, asa ca va vrea sa preia conducerea” sau “El e VERDE, va vrea sa analizeze situatia”. In fiecare caz, interpretul a dedus dintr-un adevar general ca si cand ar fi fost un adevar universal.

Doar pentru ca individul de mai sus este “albastru” dupa toate masuratorile, dupa toate observatiile si dupa auto-descriere, nu inseamna deloc ca “el va vrea sa ajute”. De fapt, stiind ca el este “albastru” poate fi baza pentru a prezice ca, intr-o situatie data, el nu va vrea sa ajute. Ca sa inveti sa folosesti pedalele, trebuie sa inveti sa prezici raspunsurile individuale bazandu-te pe ce-si doreste individul sa realizeze. “Albastri” vor ca rezultatul comportamentului lor sa fie in beneficiul celorlalti. Ei vor realiza acest lucru printr-un comportament “ajutator”, daca este adecvat situatiei sau prin a spune “nu”, daca refuzul de “a ajuta” este cea mai buna modalitate.

“Rosul” poate sa nu vrea sub nici o forma “sa preia conducerea” daca nu este nici o sarcina de realizat, nici o resursa de gestionat, nici o autoritate cu care sa actioneze sau nici o responsabilitate atribuita pentru a atinge un obiectiv. Pe de alta parte, da-i unei persoane “rosii” o sarcina serioasa, autoritatea si resursele de care are nevoie pentru a o realiza si foarte probabil vei vedea un “rosu” schimbandu-si comportamentul si venindu-i in ajutor unei persoane cheie in realizarea succesului. Din nou, pentru a invata sa folosesti pedalele, trebuie sa inveti sa prezici raspunsurile individuale plecand de la ce comportament este adecvat situatiei pentru ca individul sa realizeze ce si-a propus. “Rosii” vor sa isi realizeze sarcina indiferent daca trebuie “sa conduca, sa urmeze sau sa se dea naibii din drum!”

Iar “verdele” cu siguranta nu isi va pierde timpul, energia sau vreo resursa pentru a pune in ordine ceva ce deja este organizat. Poti vedea un “verde” fiind foarte asertiv intr-o relatie pentru a sustine o procedura demonstrata. Si iar, pentru a invata sa folosesti pedalele trebuie sa intelegi obiectivele pe care oamenii vor sa le atinga.

De-a lungul timpului am invatat sa recunosc inutilitatea de a le spune oamenilor ce sa nu faca. Le pot spune oamenilor sa nu mai prezica comportamente pe baza stereotipurilor comportamentale si voi avea acelasi succes ca si cand le-as zice sa nu se mai gandeasca la o palarie rosie pe un stalp de telegraf. In consecinta, in ultima perioada am incercat sa creez si sa le ofer oamenilor diferite instrumente conceptuale care ii ajuta sa se concentreze, intr-un mod constructiv, asupra relatiei dintre stilurile comportamentale si rezultatele pe care oamenii vor sa le atinga. Eforturile mele au rezultat in urmatoarele definitii.

Un stil de relationare este orice tipar identificabil de comportament afisat in care o persoana se angajeaza pentru a-si atinge un scop anume, pe care fie vrea sa-l atinga, fie este fortat de circumstante sa-l atinga. Cu totii stim ca ne angajam in diferite tipare identificabile de comportamente afisate in diferite circumstante. Putem fi extraordinar de fericiti si bucurosi cand echipa preferata castiga partida si cautam sa impartasim cu ceilalti, iar ceilalti sa impartaseasca cu noi exaltarea pe care o simtim. Am putea fi politetea in persoana cand ne confruntam cu un client nepoliticos. Actionam pentru a obtine un rezultat final. Orice tipar de actiune afisata ce este indreptat catre un rezultat final poate fi numit, fara greseala, stil de relationare

Sistemul Valoric Motivational al unei persoane este setul de valori prin filtrul carora persoana judeca daca obiectivele pe care se straduieste sa le atinga sunt fie obiective bune (si o fac sa se simta bine si valoroasa), fie nu sunt obiective bune (caz in care nu se simte bine cu ea insasi) sau obiectivele pe care se straduieste sa le atinga nu sunt nici bune, nici rele ci undeva intre.

Dat fiind faptul ca tuturor ne place sa ne simtim bine ca persoane, si totusi, din cand in cand, ne angajam in comportamente pe care nu le acceptam in noi insine si ne fac sa ne simtim de la nu prea bine la putrezi pe dinauntru, putem identifica trei stiluri de relationare destul de diferite care au legatura directa cu sistemul de valori, obiectivele pe care le urmarim si lucrurile pe care le dorim ca rezultat al comportamentului nostru.

Primul este Stilul de Relationare Preferat. Acesta este stilul de relationare cu ceilalti pe care o persoana prefera sa-l adopte de cele mai multe ori pentru ca, atunci cand il adopta, o face sa se simta bine cu ea insasi. Datorita faptului ca Stilul de Relationare Preferat este cel mai des mijloc folosit pentru a produce rezultatele pe care o persoana vrea sa le produca, frecventa sa mare il face remarcabil si “cel mai caracteristic” tipar comportamental pe care individul il afiseaza. (Majoritatea schemelor de identificare a stilurilor de leadership, stilurilor de personalitate, stilurilor temperamentale, stilurilor de vanzare, stilurilor de relationare conjugala, stilurilor de exercitare a puterii si a multor altor stiluri sunt, in principiu, bazate pe observarea consecventei in comportament a Stilului de Relationare Preferat).

Aceasta consecventa in comportament este si o binecuvantare si un blestem. Ne ofera o baza foarte valoroasa de a prezice comportamentul individului, insa, in acelasi timp, ne tenteaza sa cadem in capcana stereotipurilor si sa presupunem, dat fiind faptul ca individul se comporta “in acest mod” in general, ca el/ea se va comporta “in acest mod” si in situatii specifice, fara a ne opri sa ne intrebam daca acest stil comportamental este probabil sa conduca persoana catre rezultatul pe care si-l doreste.

Ceea ce ne duce catre un paradox aparent - folosirea unui stil de relationare “necaracteristic” pentru a atinge ceea ce o persoana isi doreste in mod “caracteristic” sa obtina. Eu il numesc Stil de Relationare Imprumutat, un stil de relationare care pe cont propriu nu face o persoana sa se simta bine cu ea insasi, insa este un stil acceptabil pentru ca este folosit pentru a atinge un rezultat valoros. Sa ne gandim doar la un educator care are grija de elevii sai “cu o mana de fier” pentru a le fi cat mai de ajutor sau la un inginer care dezvolta un plan elaborat de beneficii cu scopul de a asigura loialitatea angajatilor sai.

In acest punct ajungem la un al treilea set de experiente umane care ne ajuta sa vedem validitatea unei definitii aditionale, definitia Stilurilor de Relationare Mascate sau a Stilurilor de Relationare Nevalorizate.

Exista momente in vietile noastre cand nu ne permitem luxul de a relationa cu ceilalti in moduri care sa ne faca sa ne simtim bine cu noi insine. Am putea, spre exemplu, sa descoperim ca la locul nostru de munca trebuie sa ne comportam in moduri pe care nu le valorizam si trebuie sa cautam implinirea personala in afara locului de munca. Si ceea ce adesea ne complica vietile si mai mult este faptul ca lumea ne spune ca ar trebui sa ne placa ceea ce facem, cand de fapt poate sa nu insemne nimic in drumul nostru catre auto-implinire. Cineva a numit femeile “victime involuntare” ale maternitatii. O mama care este “verde”, spre exemplu, isi poate iubi copilul din tot sufletul dar sa se simta foarte impovarata si sa fie marginal recompensata de catre cererile necontenite de afectiune pe care copilul le afiseaza an dupa an.

Este, cu siguranta, dorinta mea cea mai ferventa ca acele suflete curajoase, care aleg sa se expuna “Teoriei constientizarii relatiilor”, sa fie capabile sa evite capcanele evidente de a incadra oamenii in stereotipuri pe baza Sitlurilor de Relationare Preferate si, mai degraba, sa transforme in obisnuinta observarea atenta a tiparelor comportamentale pentru a verifica daca tiparul pe care il observa - si pe baza caruia face predictia - este un Stil de Relationare Preferat, Imprumutat sau Mascat: ar putea afecta predictia in mod semnificativ.

Una dintre legile lui Murphy ne sfatuieste “Cursa nu presupune sa fii nici cel mai rapid, nici cel mai puternic, dar asta este calea pe care poti paria”. Va pot spune un singur lucru: nu voi paria nici pe cel mai rapid, nici pe cel mai puternic daca as considera ca inimile lor nu sunt in competitie. Iar “Teoria constientizarii relatiilor”, mai mult decat oricare alta teorie de care sunt constient, ne ajuta sa vedem unde este inima celuilalt.