De curand am devenit facilitator certificat Strength Deployment Inventory® (SDI®), instrumentul de baza al Teoriei Constientizarii Relatiei, dezvoltat acum 40 de ani de catre Dr. Elias Porter. Ce face acest instrument minunat (spre deosebire de alte instrumente de evaluare pe care le-am intalnit de-a lungul carierei mele) este faptul ca merge mai departe de o descriere de suprafata a personalitatii sau stilului tau personal. SDI-ul iti descopera Valorile Motivationale care stau in spatele comportamentelor tale si, astfel, scoate la lumina lucrurile unice care iti determina comportamentul atat in starea de bine, cat si in conflict.
Aplicatiile SDI-ului in relatii si interactiunea in echipa sunt imense! Imagineaza-ti ca ai putea intelege intr-adevar de unde vine o persoana... ca ai putea foarte usor sa-ti modifici o parte din comportament pentru putea relationa mai bine cu acea persoana. Ar fi fantastic, nu?
Una dintre cele 4 premise ale SDI-ului spune ca o slabiciune este, pur si simplu, un punct forte exagerat sau aplicat gresit (fie este exagerat intr-adevar, fie este perceput ca fiind exagerat fiindca este trecut prin filtrul motivational al altei persoane). Pentru cei care ocupa pozitii de conducere, stiti ca pentru a avea succes in obtinerea angajamentului echipei, pentru a relationa si comunica cu ceilalti trebuie sa folositi si sa maximizati o combinatie a punctelor voastre forte. Pentru mai multa eficacitate si pentru a avea succes, trebuie sa ne folosim toate punctele forte intr-un mod echilibrat. Atunci cand ne atasam, ne impiedicam sau ne bazam prea mult pe un punct forte, apar si neintelegerile sau problemele de comunicare si relationare.
5 PASI PENTRU A ECHILIBRA SI OPTIMIZA PUNCTELE FORTE PERSONALE
In primul rand, si cel mai important, trebuie sa iti identifici punctele forte. O abordare bazata pe aceste puncte forte la locul de munca sau in viata personala s-a dovedit ca ajuta la dezvoltarea individuala mult mai bine decat o abordare concentrata pe corectarea deficientelor. Daca vrei sa ai o contributie deplina in aceasta lume, este esential sa identifici si apoi sa folosesti punctele forte care te caracterizeaza. Care sunt calitatile pe care le ai si cu care contribui cel mai mult in aceasta lume? Ce te face pe tine sa fii tu? Acorda-ti 3 minute si descopera-te. Pur si simplu, fa o lista cu cat mai multe puncte forte si calitati. Nu uita, vorbim despre puncte forte si calitati - nu abilitati sau competente invatate. Spre exemplu, in loc sa scrii “sunt un contabil bun”, intreaba-te “ce calitati am si ma ajuta sa fiu un bun contabil?”. Ai putea spune: “analitic, inteligent, atent la detalii” etc. Ai prins ideea? Este despre TINE!
Decide care sunt punctele forte la care apelezi cel mai des in majoritatea situatiilor sau care iti sunt cel mai la indemana. Pentru acest exercitiu, fa un top 3 al punctelor tale forte. (Nota: punctele forte pe care le consideri la indemana se pot schimba in functie de anumite medii sau relatii.)
Iti folosesti in mod echilibrat toate punctele tale forte sau te bazezi, intr-un mod posibil exagerat, doar pe cel mai bun punct forte? Gandeste-te la o situatie din viata ta - poate la modul in care conduci intalnirile cu echipa, la modul in care te comporti la intalnirile de socializare, la modul in care interactionezi cu copilul tau sau la orice alt exemplu personal. Identifica care ar fi punctul forte pe care il folosesti cel mai mult in acea situatie. Imagineaza-ti ce poate sa insemne “exagerat” pentru acel punct forte, in acea situatie.
Spre exemplu, eu am identificat ca fiind cel mai folosit punct forte “increderea in sine”. Daca exagerez acest punct forte, poate fi perceput ca intimidare, control, aroganta sau chiar manipulare! Desi intentia mea de a-mi folosi increderea in sine este una pozitiva, efectul asupra celorlalti poate fi foarte diferit (si neintentionat).
Pentru a te ajuta sa intelegi mai bine modul acesta de gandire, hai sa ne uitam la partea exagerata a unor alte puncte forte: grija fata de ceilalti - daca este exagerat (sau perceput ca fiind exagerat) poate fi permisiv, sufocant, exagerat de protector; analitic - daca este exagerat (sau perceput ca fiind exagerat) poate fi precaut, slab, indecis; organizat - daca este exagerat (sau perceput ca fiind exagerat) poate fi inflexibil, rigid, obsedat de control.
Ce iti sugereaza SDI-ul sa faci apoi, in functie de situatia in care te afli, este sa “imprumuti” din celelalte puncte forte ale tale astfel incat mesajul tau sa fie primit asa cum ai intentionat sa-l trimiti. Gandeste-te ce puncte forte, pe care le folosesti mai rar, ai putea utiliza intr-o anumita situatie pentru a echilibra si imbunatati punctul tau forte principal astfel incat sa fie perceput cu intentia cu care il folosesti si sa optimizezi comunicarea.
Spre exemplu: sa spunem ca sunt intr-o intalnire cu echipa mea. Din nou, pot identifica “increderea in sine” ca punct forte principal in aceasta situatie. Stiind ca increderea in sine (fiindca este exagerata sau perceputa asa) poate fi intimidanta pentru unii dintre membrii echipei mele, as putea lua in considerare sa aduc o completare “imprumutand” alte puncte forte ale mele, care nu sunt la fel de frecvente intr-o astfel de situatie - cum ar fi “flexibilitatea” sau “grija fata de ceilalti”. Astfel, comportamentul meu va crea o atmosfera care va garanta succesul comunicarii in acea intalnire.
Iti sugerez cumva sa schimbi sau sa negi punctele forte care te caracterizeaza? DELOC! Tot ce spun este ca fiind constient sau “imprumutand” acele puncte forte pe care le folosesti mai rar pentru a-ti echilibra comportamentul, vei adauga profunzime si dimensiune personalitatii tale, iti vei imbunatati relatiile si modul de comunicare.
Articol scris de Jan Carley - CEO & Coach, Creative Coaching Group,International Coach Federation PCC, certified SDI facilitator.